Acolo se ascundeau poveştile. Una după alta. Una lângă alta. Câţiva pitici dormeau lângă o ciupercă, în timp ce vântul stătea pe marginea pleoapei povestind, adiind. Copilul din mine a urcat încet pe scoarţă: hop-hop până sus, iar de acolo, la vale către drumul care duce în lumea fără de sfârşit a copilăriei.
Vizitaţi şi o altă lume magică... lumea văzută de Dungha...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu